| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Alexandru CazacuAlte mesaje către Iulia 1. Cineva pe care nu vrem să-l cunoaştem, Iulia, ne va salva şi de data aceasta şi-n funinginea dimineţii de Ianuarie prin oraşul macerat de frig când golul din noi poate face să crească golul din jur vom fi aproape liberi în aceeaşi cameră mirosind a pelin şi a mere domneşti unde mâinile mele îţi recapitulează trupul şi unde nici un târziu nu se poate asemăna cu altul iar printre amabilităţi ce dau impresia de permanenţă şi continuitate vom afla pe buze zâmbetul senin al alceluia ce a dus la bun sfârşit o suferinţă
2. Zi după zi, Iulia, noi eram aceiaşi şi de nerecunoscut Ne iubeam cu atâta încrâncenare de parcă de noi ar fi depins îndreptarea în lume a lucrurilor Altfel era mereu duminică Se cânda mult Brahms la pianul alb din grădina botanică Ca o lamă de sabie lumina de Mai parcela grădinile şi apoi cădea graţios peste bemolul dintre clape Genunchiul tău inventa un nou tip de porţelanuri şi o adiere răcoroasă sabla întreaga urbe către ora ceaiului când răul consuma mai mult decât binele şi micul nostru sărut de întâmpinare rămâne un faire époque în amintirea serii de mâine 3. Ca într-un forceps ne ţine amiaza, Iulia, şi fiecare gest de acum îl anulează pe cel de dinainte Ninge cu fulgi mari ca nişte mici păpuşi de vată Vrăbiile muşcă cu umbra lor pământul În câteva lacrimi se adună toată sarea mărilor lumii şi toate gradele de comparaţie printr-o chiţimie cu pereţii albaştri când gongul orei precise ajunge la noi precum verdictul unui crupier Zăpada devine o formă condesată a zilei unde natura moartă din acuarele din ce în ce mai vie ne ameninţă să vorbim despre noi şi ne seduce
4. Cele mai importate ore de după iubire sunt primele douăzeci şi patru, Iulia, modul în care le trăim este ceea ce ne defineşte când amarul cognacului Rémy-Martin este doar începutul când totul pare o peliculă de cinema unde fiecare secvenţă nu are nici o legătură cu cea de dinainte iar fiecare milimetru cub de oxigen face implozie Toate minunile lumii devin înfăptuiri rezonabile şi încet înveţi să trăieşti şi fără tine Doar oraşul învelit sub acordurile de clavecin ne dictează gesturile greoaie precum maşina Follow me ghidează la sol avioanele după aterizare 5. Fiecare va iubi, Iulia, cu propria sa imagine despre iubire iar ceea ce doreşti să faci şi nu ai reuşit vei face până la urmă într-un fel sau în altul aşa cum substanţa activă din perfuzii trecută prin branulă îşi va face efectul puţin mai târziu Suntem doar copii teribili ai unei urbe îmbătrânite şi tinereţea noastră ar putea ţine loc cantinei sociale Înălţăm zmee peste terase şi acoperişuri Străzile ni se culcă la picioare cuminţi Vor veni zile grele iar noi vom fi uşori reperabili ca o pasăre din atlasul de arheologie şi nu o să ne temem de volta atâtor încercări ce vor sta în noi precum drugii în zidurile unei cetăţi fortificate 6. Toate obiectele ce mă înconjoară, Iulia par scoase din recuzita unei trupe de actori ambulanţi Pe geamlâc stau cadrele serii vetuste şi calde şi credinţa mea încă nestrămutată că veştile tulburătoare n-au să vină niciodată în prima zi a săptămânii şi curtea interioară a unei săli de coregrafie unde credeam că îndrăgostiţii sunt nişte zei ce au renunţat la tot şi au decis să se mute pe pământ şi mirosul mâinilor tale persistent în ceştile de capuccino şi revolta mărunţindu-se lent într-o miercuri în care nu vom şti când şi unde se termină cu adevărat influenţa pe care o are asupra ta cel ce te-a iubit 7. Eu atunci nu ştiam, Iulia, că o formă de relief poate fi o formă de aducere aminte undeva lângă lângă tâmplăria galbenă şi calorifere de fontă a unui apartament cu camere puţine printr-un oraş studenţesc şi industrializat din Sud Estul Europei unde se juca şotronul peste linia Huntington şi sâmbăta părinţii lucrau fără spor să mai întindă cortina de metal peste tot ce urma dupa cuvintele made in Chiar nu ştiam nimic despre darwinismul social al planetei nici de recesiuni ce pot eroda statuia libertăţii Te presimţeam doar pe tine printre răsfoitul hârtiilor tipărite neglijent al revistelor color de unde actriţe cu box-office încercau să mă păcălească să mă îndrăgostesc de ele şi să nu te mai aştept 8. Te doresc atât de mult, Iulia, Încât oraşul se topeşte lent ca un bulgăre de ceară chinuit de o flacără subţire Mă încearcă fraze pe care gura rostindu-le se va răni Ochii îmi par depărtare pentru un cer mai bun şi deopotrivă capătul unei arme precise Anotimpul parcă inventează planete pentru noi şi dincolo alfabetul unei lucidităţi chemată şi alungată repede când patina toamnei devine un radar ce detectează singurătăţile tu o să rămâi cu toată prezumţia de vinovăţie a trupurilor ca o tăietură proaspătă a pielii ce nu o să aibă vreme să se închidă 9. Aproape că trecuse noaptea, Iulia, şi ochii unei privighetori ardeau în dreptul casei Umezeala serilor rămăsese în ştergare Împodobisem cu ghirlande oglinzile în aşteptarea ta şi ele mă priveau de parcă ar şti o mare taină Printre molizi pâlpâiau febril stelele când a nădejde când a disperare Un amestec de somn şi nesomn mă înviorase Şi orice cuvânt trebuia folosit cu grija unui negociator de ostateci Privită din toate unghiurile camera nu avea nimic pictural Iar dimineaţa sosea încet ca o rugăminte abia auzită ca o Magdală venită să spele cu părul ei de raze vanitatatea celui ce nu mai vrea să ştie cine pentru cine a rămas celelalt 10. Erau ceasuri jilave, Iulia, când părea mai simplu să înţelegem ce se întâmplă cu alţii decât să privim spre noi Lumea părea un abator de sunete şi vântul fluiera prin cămaşa de tablă a unui armuri Mizam pe partea de nobleţe a celor singuri când auzeam vocea ta prelucrată fără milă de circuitele minuscule ale telefonului povestindu-mi cum toate vietăţile sunt capabile de un înalt devotament şi de o crudă barbarie ca într-un remake fellinian unde nu poţi fi bun şi frumos decât puţin şi cum o plajă imensă atacă câmpia iar valurile ce înaintează par a fi primăveri ce fug dintr-un vid în altul |